Deutsch   English   Français   Español   Türkçe   Polski   Русский   Rumână   Українська   العربية
Acasă   Despre noi   Contact

Vă rugăm să sprijiniți Vocea Cetățeanului cu o donație AICI!




Povestea din Magdeburg despre sistemul energetic „sigur, accesibil și neutru din punct de vedere climatic”: documentul lui Willingmann, un exercițiu de PR fără cifre concrete


Ministerul Științei, Energiei, Protecției Climei și Mediului din landul Saxonia-Anhalt, condus de Armin Willingmann (SPD), a prezentat la 26 octombrie 2026 un document intitulat „Sistemul energetic din Saxonia-Anhalt – situația actuală, scenarii și perspective”.



Însoțit de obișnuitele formule de pe rețelele sociale („sigur, accesibil și neutru din punct de vedere climatic”, cu tot cu emoji-uri), documentul ar trebui să stabilească direcțiile până în 2045. Două scenarii, mult limbaj tehnic despre sisteme, trimiteri la obiectivele federale și ale UE, dialoguri cu părțile interesate și triunghiul obiectivelor politicii energetice. Ceea ce lipsește este tocmai ceea ce îi interesează cu adevărat pe cetățeni și pe întreprinderi: date concrete și verificabile privind costurile viitoare.

Marea omisiune: cât costă, de fapt, electricitatea?

Documentul subliniază că „accesibilitatea energiei” reprezintă un element esențial al serviciilor publice de bază și menționează presiunile actuale cauzate de prețurile ridicate și de tarifele de rețea. Cu toate acestea, rămâne în mare parte tăcut în privința întrebărilor decisive: cât va plăti o gospodărie pe kilowatt-oră în 2035 sau 2045? Ce intervale de preț sunt prevăzute pentru electricitatea utilizată de industrie și de întreprinderi? Ce costuri suplimentare vor apărea din cauza extinderii rețelelor, a sistemelor de stocare, a centralelor de rezervă și a taxelor și contribuțiilor? Astfel de informații lipsesc în mare măsură. În schimb, găsim declarații generale de principiu și trimiteri la scenarii pe termen lung și la strategia federală de dezvoltare a sistemului energetic.

Tocmai aici își concentrează de ani de zile criticile adversarii tranziției energetice. Costurile scapă de sub control, în timp ce promisiunile privind scăderea prețurilor datorită surselor regenerabile „ieftine” sunt amânate în mod repetat pentru viitor. Un calcul recent realizat de KfW și Prognos estimează investițiile necesare pentru ca Germania să atingă neutralitatea climatică până în 2045 la aproximativ șase mii de miliarde de euro. Aceasta nu este o observație marginală, ci ordinul de mărime în care se desfășoară transformarea. O parte considerabilă a acestor investiții ar fi necesară oricum, pentru înlocuirea instalațiilor existente, însă sarcinile suplimentare pentru rețele, flexibilitate, stocare și integrarea sectoarelor rămân masive – și, în cele din urmă, vor fi suportate de consumatori și de întreprinderi. Economiști precum Manuel Frondel consideră că șase mii de miliarde de euro reprezintă mai degrabă o limită inferioară, deoarece transformările accelerate și riscurile realiste pot duce la costuri mai mari.

Costurile de sistem ale tranziției energetice se ridică deja la zeci de miliarde de euro anual (costuri reziduale legate de EEG, redispecerizare, rețele și capacități de rezervă). Criticii vorbesc despre dezindustrializare, dezavantaje pentru mediul de afaceri și o sărăcire treptată provocată de prețurile ridicate la energie. În comparație cu alte țări europene și cu restul lumii, Germania continuă să aibă prețuri foarte ridicate la electricitate pentru gospodării și pentru anumite sectoare industriale. Speranța unor scăderi durabile ale prețurilor rămâne speculativă: unele prognoze privind piața angro prevăd reduceri pe termen mediu datorită extinderii surselor regenerabile, însă prețurile plătite de gospodării depind în mare măsură de tarifele de rețea, contribuții, impozite și de costurile ridicate ale capacităților de rezervă necesare în perioadele cu producție redusă de energie eoliană și solară. O scădere durabilă până la un nivel realmente mai mic este departe de a fi garantată – multe analize estimează mai degrabă menținerea unor prețuri finale ridicate sau doar moderat mai mici, în paralel cu creșterea cererii ca urmare a electrificării.

Hidrogenul: iluzia costisitoare care eșuează deja la nivel local

Documentul mizează pe hidrogen și pe reutilizarea infrastructurii de gaze. Realitatea arată însă altfel. MIBRAG a suspendat proiectul de electrolizor de la amplasamentul Profen sau i-a încetinit considerabil implementarea. Motivul: infrastructura necesară pentru hidrogen va lipsi încă ani de zile, iar cumpărătorii dispuși să se angajeze prin contracte pe termen lung sunt insuficienți. Pur și simplu, proiectul nu este rentabil. Probleme similare au apărut și continuă să apară și în cazul altor inițiative din regiune, de exemplu dificultățile de finanțare de la Leuna.

Hidrogenul verde este și rămâne scump. Costurile actuale de producție se ridică adesea la câțiva euro pe kilogram (în unele cazuri 5–10 €/kg sau chiar mai mult, în funcție de prețul electricității și de gradul de utilizare; echivalentul este adesea de 150–300+ €/MWh). Gazul natural este considerabil mai ieftin. Chiar și scenariile optimiste, care presupun reducerea costurilor electrolizoarelor și electricitate ieftină din surse regenerabile, estimează atingerea competitivității abia în anii 2030 – și adesea numai cu subvenții, prețuri pentru CO₂ sau importuri din regiuni bogate în soare și vânt. Transportul și pierderile energetice majorează și mai mult costurile. Ca alternativă pe scară largă la gazul natural pentru încălzire, procese industriale sau centrale de rezervă, hidrogenul verde este o afacere care necesită subvenții. Cine ascunde acest lucru cosmetizează realitatea.

Iată cifrele simple pe care le poate înțelege oricine:
  • Pentru a produce 1 kilogram de hidrogen verde, un electrolizor are nevoie în prezent, de regulă, de 50 până la 60 de kilowați-oră de electricitate. Însă acel kilogram conține doar aproximativ 33 de kilowați-oră de energie utilizabilă. Prin urmare, între 30 și 45% din electricitatea utilizată se pierde. Pentru 1 kilowatt-oră de energie sub formă de hidrogen sunt necesari în prezent aproximativ 1,5–1,8 kilowați-oră de electricitate.

  • Costurile de producție ale hidrogenului verde se situează în prezent adesea între 6 și 10 euro pe kilogram sau chiar mai mult (în unele cazuri peste acest nivel, în funcție de prețul electricității). Raportat la conținutul energetic, aceasta înseamnă aproximativ 18–30 de cenți pe kilowatt-oră – și este vorba doar despre costul propriu-zis al producției. La acestea se adaugă comprimarea, stocarea, transportul și distribuția.

Cât costă încălzirea cu gaz și cât costă cea cu hidrogen verde?

Aceasta este comparația decisivă pentru gospodării:
  • Gazul natural costă în prezent gospodăriile private, în medie, aproximativ 11–14 cenți pe kilowatt-oră. Cu o centrală modernă în condensare (randament de aproximativ 90–95%), costul pentru 1 kilowatt-oră de căldură este de circa 12–14 cenți.

  • Hidrogenul verde este deja mult mai scump în etapa de producție. Studiile, inclusiv cele realizate de Fraunhofer, estimează pentru furnizarea căldurii prețuri finale de 16 până la peste 30 de cenți pe kilowatt-oră de căldură – iar în unele scenarii chiar mai mari. Asta înseamnă de două până la trei ori costul actual al încălzirii cu gaz. Chiar și prognozele optimiste pe termen lung pentru 2045 indică, în general, costuri mai mari decât cele ale gazului natural de astăzi.
Cu alte cuvinte: cine se încălzește astăzi cu gaz și ar trebui să treacă mâine la hidrogen verde trebuie să se aștepte la o factură de încălzire mult mai mare – presupunând că va exista măcar cineva care să furnizeze hidrogenul scump pe scară largă. Acesta este motivul pentru care multe proiecte mari de electroliză rămân adesea doar pe hârtie.

Energia eoliană fără subvenții: este cu adevărat rentabilă?

Costurile nivelate ale producerii electricității (LCOE) pentru energia eoliană terestră se situează, în linii mari, între 4 și 9 cenți/kWh, în funcție de amplasament și de ipotezele folosite. În locațiile foarte bune, costurile pot fi mai mici; în cele medii sau slabe, pot fi mai mari. Fără sprijin financiar prin EEG sau o garanție comparabilă, prețurile de piață obținute („capture prices”) trebuie să acopere aceste costuri pe întreaga durată de viață a instalației – inclusiv remunerarea capitalului, întreținerea și riscurile. Din cauza efectului de ordine de merit și a alimentării simultane în rețea a unui număr mare de instalații, prețurile obținute scad tocmai atunci când bate vântul („canibalizare”). Multe instalații nu sunt rentabile fără mecanisme de garantare a veniturilor sau dacă valorile ofertelor câștigătoare sunt prea mici, ori abia își acoperă costurile. Valorile actuale din licitații și veniturile obținute se situează uneori sub costurile medii din amplasamentele obișnuite. Sistemul are în continuare nevoie de investiții masive în rețele, sisteme de stocare și capacități de producție garantate – costuri care nu sunt incluse în calculul LCOE (Levelized Cost of Electricity) al unei singure turbine eoliene.

Dezinformare și dependențe prezentate într-o lumină favorabilă

Documentul și comunicarea care îl însoțește fac adesea referire la aprovizionarea cu gaze din partea vestică a Europei și subliniază reziliența obținută prin reducerea importurilor de combustibili fosili. În acest context, se trece adesea sub tăcere sau se minimalizează faptul că țări precum Belgia și Țările de Jos sunt, într-o măsură considerabilă, țări de tranzit și redistribuitori ai gazelor importate (din Norvegia și sub formă de GNL din diverse surse), nu producători primari în măsura sugerată. Dependența de piețele globale, de riscurile geopolitice și de GNL-ul scump persistă. Saxonia-Anhalt dispune de capacități mari de stocare, ceea ce reprezintă un avantaj, dar nu schimbă dependența fundamentală de importuri și nici riscurile legate de prețuri.

Analiza sistemului fără transparență concretă

Documentul prezintă o analiză a situației actuale, identifică tendințe și schițează scenarii în perspectiva neutralității climatice până în 2045. Cu toate acestea, rămâne vag tocmai în punctele decisive pentru oameni: prețuri, distribuirea costurilor, lipsa realistă de rentabilitate a hidrogenului și adevăratele costuri de sistem ale producției fluctuante. Tranziția energetică, în forma sa de până acum, a lăsat în urmă prețuri ridicate la electricitate, costuri masive pentru subvenții și infrastructură, precum și probleme nerezolvate privind capacitățile de rezervă și stocarea. Criticii nu văd în toate acestea un model de succes, ci un experiment costisitor, cu riscuri tot mai mari pentru industrie și gospodării.

Cine promite energie „accesibilă” trebuie să prezinte cifre – nu doar scenarii și apeluri la „curajul de a face progrese tehnologice”. Atât timp cât lipsesc prețurile concrete pentru consumatori, calculele realiste privind costurile hidrogenului și un bilanț onest al costurilor totale ale sistemului, documentul rămâne în primul rând un exercițiu de comunicare politică. În cele din urmă, factura va fi plătită de cetățeni și de economie, în Saxonia-Anhalt și în întreaga Germanie.

Cu un asemenea sistem energetic, Germania nu are niciun viitor ca amplasament industrial în competiția globală

Ministerul numește acest document „Document privind viitorul aprovizionării cu energie”. În 2025, companiile germane au plătit în medie aproximativ 226 de dolari americani pe megawatt-oră de electricitate – de peste două ori mai mult decât companiile din SUA (circa 110 dolari) și considerabil mai mult decât concurenții chinezi (circa 89 de dolari). Consecința: în sectoarele mari consumatoare de energie, producția s-a prăbușit în unele cazuri cu 15–18% din 2021, iar din 2019 industria a pierdut aproximativ 500.000 de locuri de muncă supuse contribuțiilor obligatorii la asigurările sociale. Tot mai multe companii își mută producția sau investițiile în străinătate, deoarece tarifele ridicate de rețea, contribuțiile și costurile sistemului fac ca amplasarea în Germania să fie neatractivă. Cine dorește să reziste pe plan internațional merge acolo unde energia este fiabilă și ieftină – nu acolo unde statul trebuie să atenueze consecințele unei tranziții energetice costisitoare prin subvenții tot mai numeroase. În concluzie, se poate constata probabil că acest sistem de aprovizionare cu energie nu are viitor sau că Germania nu are niciun viitor în competiția globală dacă aprovizionarea cu energie va arăta astfel. Până acum, însă, se pare că Ministerul Științei și Mediului nu a înțeles acest lucru.



Autor: AI-Translation - АИИ  | 

Oferte noi cu reduceri zilnice de până la 70%

Другие статьи:

Aparătorii propagandei schimbărilor climatice protejează clima doar dacă li se impune

Schimbările climatice – toată lumea știe asta, deoarece se explică zilnic – sunt cauzate de om. Da, da, nu poate fi altfel. CO₂-ul generat de om, pentru că nu vrea să r... Citește mai mult

Ascultarea duce în capcana datoriilor – Orașul Hohenmölsen are un deficit de 6 milioane – Hotărârea privind bugetul a fost anulată

În timp ce primarul a aprobat docil contribuția financiară către district și îl protejează pe administratorul districtual de întrebările incomode ale cetățenilor, propri... Citește mai mult

Criza climatică infirmă catastrofa climatică – deci, până la urmă, nu există nicio schimbare climatică provocată de CO2 și de om?

În ultima vreme, tot răsar știri că e cald, prea cald. Asta se datorează, potrivit narațiunii, bineînțeles, nivelului mult prea mare de CO2 și, implicit, omului care-l pro... Citește mai mult

Canalul oficial Telegram Vocea cetățeanului Canalul oficial YouTube Vocea cetățeanului   Bürgerstimme auf Facebook

Susțineți activitatea acestui site prin donații voluntare:
Prin PayPal: https://www.paypal.me/evovi/12

sau prin transfer bancar
IBAN : IE55SUMU99036510275719
BIC : SUMUIE22XXX
Titular cont: Michael Thurm


Shorts / Reels / Clipuri scurte Informații juridice / Declarație de responsabilitate